17 mai 2018

O zi care mi s-a întipărit în minte pentru totdeauna. În urma unui control prin palpare, la care am simțit că la sânul drept ceva nu este în regulă, am avut nevoie de foarte mult curaj ca să merg să fac o mamografie. Vestea a sosit ca un trăsnet – e posibil să fie cancer mamar, dar nu e sigur.
Am făcut o biopsie, după care am avut nopți lungi si nu chiar frumoase până când mi-a venit rezultatul: cancer mamar invaziv, grad III.
Nu cred că există cuvinte în care pot descrie ce am simțit eu atunci. E greu, e dureros; am simțit că am trăit, dar nu am știut cum să trăiesc cu adevărat; a fost o ceață în mintea mea.
Am urmat un tratament: chimioterapie, unde am avut primele 4 ședințe din trei în trei săptămâni, apoi încă 12 ședințe, săptămânal. În timpul acesta, am purtat o perucă – pierderea podoabei capilare, pe parcursul chimioterapiei, nefiind un lucru ușor de acceptat.
După ședințele de chimioterapie, mai ales după primele 4, am simțit că nu mai pot termina ceea ce am început. Am început să mă simt rău, dar am continuat pentru că am avut și am voința de a mă vindeca – am o familie frumoasă: un fiu deosebit și un soț înțelegător; am prieteni care, atunci când au aflat în ce situație sunt, au fost lângă mine; colegii de Avon, directorul de zonă, reprezentații, clienții – toți mi-au fost alături, m-au ajutat și mi-au arătat cât de mult însemn pentru ei. Cum să nu lupt, și să vreau să trăiesc?
După finalizarea ședințelor de chimioterapie, a urmat operația, pe 10 ianuarie 2019: mastectomie sân drept. O lună și jumătate nu am putut ieși din casă. Am avut de luptat cu propriile gânduri – în aceste momente e important să ai mintea ocupată cu gânduri pozitive.
După operație, am continuat cu radioterapia, o altă etapă a tratamentului. După 5 săptămâni de radioterapie, am ajuns din nou ACASĂ – scriu cu litere mari pentru că în tot acest timp nu am crezut, ci doar am sperat că o să ajung acasă.
Acum, în luna mai, urmez un tratament hormonal și sunt monitorizată de către medici ca să nu cumva sa reapară “surpriza”.
Sunt recunoscătoare că pot să merg, chiar dacă obosesc mai ușor. Mi-a crescut părul; pieptul nu o să-mi crească la loc, dar am rămas in viață. Am învățat să mă bucur de fiecare moment, să trăiesc frumos și să înțeleg că tot ce ni se întâmplă vine cu o lecție de viață.
Sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au ajutat, s-au gândit, s-au rugat pentru mine! Le mulțumesc din suflet pentru tot ce au făcut pentru mine, iar la fel vă mulțumesc și vouă, celor care ați avut răbdare să-mi citiți povestea!
Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc multă, multă sănătate!