La vârsta de 58 ani mi-am descoperit, prin palpare, doi noduli la sânul stâng; erau mari, cât o nucă, de consistență tare, nedureroși. Trei luni am încercat să trec peste șoc, teamă, disperare, apoi am pornit lungul șir al investigațiilor și tratamentelor. După mamografie a urmat ecografia mamară, apoi biopsia ambilor sâni (nodulul de la sânul drept nu-l simțisem). Am urmat 8 ședințe de chimioterapie, 6 luni în care corpul meu a reacționat chinuitor și umilitor la conținutul perfuziilor. La 11 luni de la descoperirea nodulilor mamari am fost operată, diagnosticul fiind neo mamar stâng cu adenopatie axilară și tumoră mamară dreapta. Mi-am pierdut ambii sâni…

Au urmat 22 ședințe de radioterapie, apoi examinări de bilanț și, în sfârșit, vorbe bune , încurajatoare de la fiecare medic.
În toată această perioadă am auzit de nenumărate ori: ”Gândește pozitiv!” Tot timpul am avut speranța într-o bună vindecare, am dorit să mai trăiesc pentru fiica mea, pentru nepoți, pentru elevii mei ce mă așteaptă la școală. Avem mereu pentru cine să trăim. Speranța este gândirea pozitivă, lipsa ei înseamnă abandon…

Cancerul la sân este tratabil. Supune femeia la neplăceri fizice, depresie, o lasă cu un handicap fizic, dar toate trec și există operații de reconstrucție mamară. Este o lecție amară pentru multe dintre noi. Și rămâne lecție, cu condiția să fie depistate din timp tumorile, iar ecografiile mamare și mamografiile periodice să fie făcute cu sfințenie.
Fiecare dintre noi avem pe cineva drag, avem pentru cine trăi…