Lupt cu boala, încrezătoare, merg înainte!
Cluj
Sunt o femeie de 42 de ani născută în Ploieşti. După o relaţie eşuată de 18 ani cu primul soţ, am hotărât să ma mut în Cluj cunoscând-mi viitorul soţ, care lucrează ca şi şofer de camion. Pentru că amândoi ne dorim o viaţă de familie şi ne dorim ca familia să fie unită, am hotărât să încep şi eu şcoala de şoferi pentru camion, fapt pentru care am plecat în străinătate cu viitorul meu soţ să mă conving ce înseamnă viaţa într-o cabină de tir. Am descoperit că îmi place foarte mult, chiar dacă multe persoane susţin că şoferia nu este o muncă pentru femei, eu îmi doresc să fiu alături de soţul meu şi îmi place.
În timpul pe care l-am petrecut în străinătate, am descoperit o neregulă la unul dintre sâni, fapt ce m-a făcut să merg la o consultaţie. Am fost nevoita să mă întorc în ţară pentru investigaţii amănunţite. Viaţa mea a luat o cu totul altă întorsătură, rezultatele primite aici s-au dovedit nefavorabile. Totul s-a întâmplat în februarie 2017, iar în aceeaşi lună am început şi tratamentul de chimioterapie.
Banii primiţi dintr-o eventuală donaţie vor fi folosiţi pe durata tratamentului. Eu momentan nu lucrez, viitorul meu soţ pentru a mă susţine şi a mă ajuta a întrerupt pentru o perioadă munca, pentru mine să am familia aproape este esenţial.
De când am descoperit boala şi până în acest moment, în urma tratamentului, tumoarea s-a diminuat ca şi dimensiune, iar medicii sunt optimişti în privinţa mea, iar asta mă bucură şi îmi dă putere să merg mai departe. Nu vreau să renunţ la obiectivele mele de viitor, doresc să îmi întemeiez o familie şi să fiu fizic alături de ea.