Mă numesc Ioana Mihai, am 48 de ani și până în anul 2011 am avut o viață normală , pot spune chiar frumoasă comparând-o cu ceea ce a urmat .
8 septembrie, ziua onomastică a mamei mele și o atingere involuntară a sânului stâng. Acela a fost primul moment în care am constatat că am ceva suspect , o formațiune tare .

Ziua următoare am mers la medic, am început investigațiile (ecografie mamară , mamografie) în urma cărora s-a ajuns la concluzia că este un nodul care trebuie operat iar la operație s-a constatat că este vorba de cancer .
Mastectomie la sânul stâng , ședințe grele de chimioterapie , radioterapie și o singură întrebare: „De ce mi s-a întamplat mie? “. Îmi fac analizele frecvent și nu am pe nimeni în familie cu acest diagnostic. E un șoc puternic care îți zguduie existența din temelii.

Începuse un coșmar din care nu știam cum să ies , iar perspectivele erau sumbre .
În ciuda tuturor dificultăților mai ales de ordin psihic , plus a efectelor secundare date de tratamentul cu citostatice – de la oboseală , rău permanent , căderea părului , dureri diverse și până la privirile compătimitoare ale celor din jur am realizat cât de fragilă și scurtă este viața și ar trebui să știm să prețuim fiecare clipă .
Încet , încet îmi reveneam ,analizele erau bune și împreună cu medicii chirurg , oncolog , plastician am am hotărât să fac operația de reconstrucție alegând varianta cu expander .

A fost o intervenție grea ,care a durat 11 ore ,dar fiind la scurt timp după operația anterioară , organismul se reface mai greu , efectele post operatorii încă se resimpt (de la anestezia puternică dureri de cap , de coloană, de spate) .Curând voi avea o nouă intervenție pentru definitivarea procesului de reconstrucție (când se va pune implantul).

În prezent sunt pensionată , am nădejdea că voi răzbate cu succes și voi ajunge din nou un om normal așa cum am fost, viața va avea un curs frumos , chiar dacă am trecut prin toate acestea .
Există viață și după boală !