Până acum 6 ani am crezut cu tărie că inițialele numelui meu sunt de fapt și deviza vieții mele. M.M.M.: Mereu mai mult, mereu minunat, mereu mai măreț.
Eșecul primei căsnicii a fost șters de frumusețea și împlinirea pe care mi-au adus-o noile sentimente, de sfânta și teribila maternitate, de gânguritul fetiței mele. Eram alături de frați și de pãrinți într-o casă nouă și într-un loc de muncă plin de miresme, de optimism și roz.
În urma câtorva lovituri din joacă ale fetiței mele înainte de culcare (ba cu bărbia, ba cu căpșorul), am avut scurgeri de lichid rozaliu la sânul stâng.

Dimineața am fost la ginecologie și mi-a fost recoltată o probă si trimisă la București. Până la obținerea rezultatului, am făcut o ecografie unde am descoperit un nodul la sânul stâng și medicul m-a direcționat către secția de oncologie. Acolo, în urma palpării, domnul doctor m-a trimis la chirurgie pentru extirparea acelui nodul. Mi-a pus că acest nodul este fără probleme, dar în timp își poate schimba natura dacă nu fac ceva. Diagnosticul meu era de fibroadenom, nicidecum tumora.

Și chiar dacă toate acestea păreau cărămizi de nezdruncinat ale vieții mele, la aflarea verdictului ce a venit ca o furtună într-o frumoasã zi a anului 2008, totul a părut cã se spulberã. Cancer. M-au invadat mii de sentimente: regrete, uimire, frică, umilință, iar primele zile aduceau cuvinte urâte, de neînțeles, noiane de "de ce?"-uri și nu o altă viață, ci un nou mod de a merge înainte.
Cu teamă nesfârșită, dar și cu multă speranță, a venit ziua operației. Am aflat în perioada aceea cât de mare este lumea "surorilor de suferință", ce reacții ciudate aveau persoanele din jurul meu, ce îngrozitor poate sã arate pieptul meu mutilat, dar gândul meu a fost acela că trebuie să mă împac și să mă obișnuiesc eu cu mine.
După operație, la biopsie a ieșit și zona de carcinom papilar intraductal. Am fost trimisă cu rezultatul biopsiei la imunohistochimie și după ce am luat rezultatul am ajuns la Institutul Oncologic unde am urmat 4 ședințe de chimioterapie. Peste o lună am făcut operația de mastectomie, am continuat cu încă 2 ședințe de chimioterapie, pauză 2 săptămâni și am început radioterapia.

După aflarea diagnosticului, am devenit cea mai ascultătoare pacientă a doctorilor și am urmat cu sfințenie toate indicațiile lor. Hotărârea o luasem: voiam să mă bucur iarăși așa cum făceam înainte, cu toate că eu nu mai eram cea de atunci.
Am vrut să spulber teama fetiței mele, care cu uimire a mãrturisit un secret unei prietene de grădiniță: că are acasă o mamă și o bunică fără păr pe cap... Și m-am străduit la un an după operație sã fiu sprijin pentru mama mea care a primit același verdict și a străbatut ca și mine toate etapele medicale și sufletești. Avem acum un păr și mai frumos și chiar dacă suntem mutilate fizic, suntem mai bogate sentimental, mult mai legate una de cealaltă și de cei dragi.
Fetița mea, în momentul în care m-a vazut fără pansament (deși mă feream de ea să nu vadă operația) a spus: nu-i nimic mami, o să îți crească alta. Avea doar 4 ani.
Îmi doresc din tot sufletul o reconstrucție mamară. În fiecare moment, indiferent cu ce ma îmbrac, eu mă văd de sus în jos și mereu am impresia că toată lumea vede diferența și golul din partea de sus.

Vă rog să vă luptați cu tărie pentru tot ce vine în viața voastră, deschideți bine ochii și urechile, pentru că trebuie să mergem mai departe...