Numele meu este Doina Pavel si in urma cu cateva luni, mai exact in aprilie 205 am fost diagnosticata cu neoplasm mamar, in stadiul 3A. Nu stiam nimic despre aceasta boala cumplita. Cancer.

La aflarea vestii nu stiam cum sa reactionez, ma simteam condamnata la moarte, ma uitam la fetita mea de 9 ani si ma apuca plansul gandindu-ma ca e mica si nu o sa pot fi langa ea.
Plangeam cand nu ma vedea nimeni, ma intrebam de ce eu, de ce intr-o fractiune de secunda mi s-a schimbat viata. Eram debusolata.

Cu mamografia si ecografia in mana am plecat la Bucuresti la Spitalul IOB Fundeni, iar dupa o scurta discutie cu medicul m-a programat la operatie. Am acceptat ideea cu greu, dar am mers mai departe cu speranta unei minuni.
Operatia a insemnat mastectomie totala, nu-mi venea sa cred ca poate fi vorba de mine. Ziua in care am aflat ca diagnosticul de cancer mamar e real a fost una pe care nu o voi putea niciodata.

Cu multa incredere am continuat cu 5 sedinte de chimioterapie care m-au pus la pamana, simteam ca nu mai am putere sa lupt si ma rugam la Dumnezeu sa-mi intinda o mana, sa ma ridice. Am fost la un pas de moarte, am ramas in Spitalul Oncologic Buzau speriata de o lupta care parea prea grea pentru mine.
Au mai urmat 22 de sedinte de radioterapie si un tratament de lunca durata cu o alta forma de chimioterapie, mai usor de suportat.

Acum cred ca m-am trezit dintr-un cosmar care o sa ma urmareasca toata viata, dar imi place sa cred ca sunt o invingatoare a acestei boli.