Numele meu este Stoian Nicoleta Cristina si am 48 ani si vreau sa va spun povestea mea
Anul trecut,in luna mai , luna in care am împlinit 47 ani, am simțit la dus in timp ce îmi controlam sânii ,o suprafața dura la sânul stâng. Fără sa stau pe gânduri am mers imediat la medic și am început investigațiile necesare. Ceea ce am simțit eu la dus era un tesut mastozic inofensiv. Din păcate sub acel țesut mastozic se dezvoltau doua tumori de sine stătătoare,care nu se puteau vedea decât imagistic.
Ma intrebam la nesfarsit “De ce eu?” Dumnezeu m-a intarit in acele moment si mi-a dat puterea sa lupt,sa fiu puternica. Am intrat prima oară in sala de operații pe data de 26 mai. S-a scos un sector al sânului cu una dintre tumori. Verdictul a fost necrutator. Carcinom mamar invaziv de grad 2, de tip Her 2 pozitiv. In acel moment am simtit ca se creeaza un vid in jurul meu,si ma prabusesc in neant. Din fericire pentru mine, familia , prietenii, colegii mi-au fost alaturi si m-au sprijinit emotional. Au urmat opt ședințe de chimioterapie foarte grele. Stari cumplite de rau, greata, varsaturi, dureri de oase. Peste toate acestea caderea parului a fost o mare lovitura psihologica. Ma simteam mutilata. In acele momente simteam ca nu mai sunt femeie. Ma ascundeam de toata lumea,mai ales de sotul meu. Credeam ca sotul meu se simte oripilat de modul in care arat. Din fericire sotul meu a inteles ce se intampla cu mine si mi-a acordat sprijinul lui total. Mi-a spus ca el ma iubeste indiferent de modul in care arat,ca el ma iubeste pentru ceea ce sunt: sotia lui de 28 ani si mama copilului lui, ca imi va fi alaturi in orice moment si ma va sprijini oricat de greu ar fi. A fost un moment psihologic cheie. A fost momentul in care increderea in mine a renascut. Din acel moment am devenit optimista si increzatoare. Pe 20 Decembrie am intrat din nou in sala de operație. De aceasta data s-a scos tot sânul și toți ganglionii axilari. Recuperarea dupa operatie a fost destul de dificila.Cu sprijinul familiei am reusit sa trec si peste aceste moment.
Din nefericire, o alta lovitura a urmat. Computerul tomograf a indicat o gusa polinodulara, cu noduli care cresteau in ritm alarmant. Si uite asa pe data de 28 februarie am intrat din nou in sala de operatii si mi-au extirpat si glanda tiroida. Mai am un hop de trecut. Exista cateva adenopatii pulmonare cu evolutie imprevizibila. Sper ca Dumnezeu sa ma ajute sa trec cu bine peste acest moment. Pana in luna noiembrie din 3 in 3 saptamani merg la spital, internare, analize, injectia cu HERCEPTIN, 2-3 zile dureri cumplite de oase si dupa 3 saptamani o iau de la capat. Si cum un necaz nu vine niciodata singur, firma unde lucra sotul meu s-a inchis si a ramas fara serviciu. Dar vom rezolva si asta. Vreau sa traiesc pentru mine, pentru sotul si fiul meu care au atata nevoie de mine, pentru cei ce ma iubesc si cei care imi sunt alaturi in aceasta lupta. Aceasta este povestea mea.
Va mulțumesc din suflet pentru sprijinul acordat.