[x] Închide
Ai primit produsele comandate și codul pentru donații? Înscrie-l aici!

Cancerul m-a făcut să văd cu alți ochi viața, să mă bucur de fiecare moment al vieții

Mures

S-au strâns: 345 RON din 9000 RON
4%
197 zile
Cumpără un produs social AVON și
Donează și tu ›
Ai deja un cod?
Cum obțin un cod?
Proiect activ
Despre Proiect
Promovează

Mă numesc Carmen Cerasela Raica, am 50 de ani și sunt mama unei fete de 27 ani . În luna iulie 2017, am descoperit din întâmplare un nodul la sânul drept. Nu era foarte mare, nu am avut nici un simptom deosebit, dar mă incomoda și nu știam ce era. M-am consultat cu familia și am hotărât să mă duc la un control medical pentru a efectua analizele necesare (ecografie, mamografie, biopsie). La ecografie, medicul mi-a confirmat că din păcate aveam o tumoare malignă destul de avansată (5cm). În momentul acela am crezut că cerul cade pe mine și m-au năpădit lacrimile, care parcă nu mai conteneau. Doamna doctor se uita la mine blocată și timp de cinci minute nu mai mișcă nici ea și nu știa ce cuvinte de alinare să-mi spună să mă încurajeze.

Mă întrebam întruna, unde anume am greșit sau de ce tocmai eu să pățesc așa ceva. Apoi am făcut biopsia și am așteptat cu sufletul la gură rezultatul la acea analiză, care trebuia să-mi confirme crudul adevăr. După o lună a venit și rezultatul, sperând că este o greșeală, dar inevitabilul s-a produs și rezultatul era același. Am suferit îngrozitor la gândul că poate nu voi apuca să-mi văd fiica mireasă și nici să-mi strâng nepoții în brațe.

Am făcut cinci ședințe de chimioterapie, apoi a urmat și operația la sân. Au fost zile grele, dar am reușit să trec cu bine peste toate. Acum o lună am terminat și ședințele de radioterapie. Nu mă simt prea grozav, dar sunt mulțumită că totul a decurs fără incidente prea mari. Sunt norocoasă că am o familie unită și prieteni care țin cu adevărat la mine, care mă susțin și mă încurajează mereu și îmi ridică moralul atunci când nu mă simt prea bine. Dacă nu erau ei, cred că nu aș fi reușit să mă lupt cu boala, fiindcă aici psihicul joacă un rol important. Am învățat să trăiesc și să mă bucur ca un copil de fiecare clipă pe care o petrec zi de zi alături de cei dragi și mă înarmez cu curaj, răbdare și încredere, că totul va fi bine și voi reuși să înving boala ca să-mi urmez și eu destinul.

Cancerul m-a făcut să văd cu alți ochi viața, să mă bucur de fiecare moment al vieții și să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am și sunt, să nu învinovățesc pe nimeni pentru asta.
Le doresc tuturor femeilor care sunt în situația mea, să fie puternice, încrezătoare și să aibă grijă de sănătatea lor și să nu lase nimic la voia întâmplării, fiindcă indiferența și nepăsarea duc din nefericire la regretul că nu au făcut ce tebuia la momentul potrivit. Celor care se confruntă cu așa ceva, le mai spun să aibă încredere în ele, să gândească pozitiv şi să nu uite că cineva acolo sus le iubește și nu le lasă la greu.
Multă sănătate

Proiect înscris de:
Fundația
Regina Maria
Viziunea Fundației Regina Maria este de a crea o lume mai bună, în care dragostea pentru semeni se traduce, prin puterea exemplului personal prin grijă și acțiune, de la toți cei ce pot, pentru cei ce au nevoie.
Proiect propus de:
Alexandra Maier