Era început de decembrie 2014, iar la câteva zile după o joaca banală cu fiul meu Alexandru, de 4 ani și jumătate (în joacă mi-am lovit sânul drept), am constatat ceva schimbat în structura sânului, ca un chist, drept pentru care am hotărât să merg de urgență la un consult medical.

În urma ecografiei, am primit vestea că aș putea suferi de cancer. Am refuzat să cred că ar putea să mi se întâmple mie, să sufăr de boala asta cumplită. În urma unui examen mamografic s-a dovedit că mi se întâmplă, diagnosticul inițial fusese confirmat! În ajun de Craciun, pe 24 Decembrie!

Am repetat setul de analize, iar biopsia n-a mai lăsat loc de interpretări. Aveam cancer de san, malign, gradul IV iar perspectiva era, dupa sedintele de chimioterapie, sa fac operatie de masectomie plus indepartarea ganglionilor pana sub umarul drept.

Ma numesc Mariana Irina Bordeianu, am 38 ani iar pana la intamplarea de mai sus, spectrul vietii precum si planurile de viitor erau cu totul altele. A fost un soc ce mi-a zguduit existenta din temelii, au inceput intrebarile „de ce eu?”, „ ce am facut sa merit asta?” , „poate analizele nu-s corecte!”(in conditiile in care n-am pe nimeni in familie diagnosticat astfel). Imi priveam baietelul si ma apuca plansul doar gandindu-ma cat e de mic si cum as putea sa-l protejez de acum inainte in conditiile date. Incepuse un cosmar din care nu stiam cum sa ies iar perspectivele erau sumbre. SI cautam vinovatul pentru ceea ce mi se intampla!

Cum ajunsesem oare acolo? De ce nu am stiut mai din timp? Si ce mai era de facut? Mi-am regasit sprijinul in Dumnezeu si stiu ca suferintele prin care am trecut si trec ma vor intari si purifica iar intr-un final voi fi un alt om mai tare si mai virtuos

In ciuda dificultatilor mai ales de ordin psihic plus a efectelor secundare date de tratamentul cu citostatice – de la oboseala si rau permanent, caderea parului, dureri diverse si pana la privirile compatimitoare ale oamenilor – am realizat cat de fragila si de scurta este viata si ar trebui sa stim sa pretuim fiecare clipa ce ne-a lasat-o Dumnezeu pe pamant.

In prezent am trecut de sedintele de chimioterapie plus operatia de mastectomie iar in ciuda faptului ca oglinda a devenit dusmanul meu, am nadejdea ca voi razbate cu succes toate aceste greutati. Pentru zambetul fiului meu Alexandru (cel ce-mi spune in fiecare zi ca-s cea mai frumoasa din oras), pentru mine!
Sunt constienta ca exista pe lume suferinte mult mai mari decat a mea si de aceea va multumesc tuturor celor care imi veti fi alaturi in aceste momente grele din viata mea, va doresc multa sanatate si Doamne ajuta!

Exista viata dupa boala!